Nu-mi place nici Valentine’s Day, nici 1 martie, nici 8 martie, nici 1 mai şi nici multe alte sărbători, mai mult sau mai puţin legale, mai mult sau mai puţin sărbătoreşti.
Nu-mi plac, deşi nu am absolut nimic cu semnificaţia acestora, din contră. Dragostea merită a fi sărbătorită, după cum merită şi femeia, şi primăvara, şi timpul liber etc.
Problema este că nu-mi plac constrângerile de niciun fel. Nu-mi plac nici cei care consideră că, oferind o floare o dată pe an, făcând dragoste o dată pe an, oferind un mărţişor o dată pe an sunt integraţi în societate. La fel de puţin cum nu-mi plac nici cei care merg duminică de duminică la slujbă, pentru a-şi îngădui ca, în restul săptămânii, să aibă un comportament reprobabil.
Ori de câte ori se apropie o astfel de sărbătoare, constatăm că, din nimic, se nasc două categorii, din care, nici să vrei, nu ai scăpare – pro şi contra. În cazul zilei pe cale de globalizare a îndrăgostiţilor, tocmai cu seninătate petrecută, îi găsim, pe de o parte, pe cei care vor să pară (sau care chiar se cred) romantici incurabili şi, pe de alta, pe ceilalţi, pe toţi ceilalţi, care vor să o boicoteze (din diverse motive – că ar fi numai o campanie de marketing, că nu este Dragobete, că s-au despărţit de dragostea vieţii lor, că sunt pur şi simplu incapabili de bucurie etc. etc.).
Se naşte o isterie generală, căreia, chiar dacă ai vrea să i te sustragi, nu reuşeşti. Fiindcă tot se găseşte câte cineva care să se intereseze de cum ai de gând să îţi petreci seara. De parcă sărbătoarea s-ar numi Valentine’s Evening sau, mai degrabă, Valentine’s Night.
Ceea ce nu se vede şi, cu atât mai puţin, se înţelege este că cele două categorii aparent atât de opuse sunt, în fapt, una singură. Ele se nasc dintr-o constrângere, anume aceea de a serba ceva ce ar trebui sărbătorit ori de câte ori simţi nevoia, fără mari pregătiri mediatice ori personale, la o dată fixă. A şti că urmează 14 februarie, a-i cunoaşte semnificaţia înseamnă, în plan ideal, a crea deja cele două tabere.
După cum spuneam, nu-mi place să fac ceva doar fiindcă aşa trebuie. Nu trebuie, în fapt, nimic. Absolut nimic. Ar fi de dorit mai multă omenie şi, pe cât posibil, mult mai multă dragoste. Faţă de cei pe care îi iubeşti, îi respecţi, faţă de toţi ceilalţi. Asta ar fi de dorit. Şi, dacă asta nu se poate, ce-ar fi să încetăm cu o mascaradă, fiindcă a juca în horă nu le aduce participanţilor, de astă dată, nimic.
O floare cumpărată din senin este mai valoroasă decât tot ceea ce s-a planificat cu atâta migală. Viaţa simplă, pe care mulţi uită să o mai trăiască, nu este cea programată de altcineva. Dragostea nu are nevoie de o zi anume pentru a fi celebrată. Dacă este adevărată, te poţi bucura de ea oricând şi oricum, ieşind din rutină, evadând din cotidian, sfidând tiparele, eliberându-te de toate aceste constrângeri care te fac să uiţi că iubeşti, doar fiindcă nu este 14 februarie.
