Te afli aici: Acasa » Cultura » Pret de o tigara » Despre vietile altora. Despre Sindromul Robinson Crusoe

Despre vietile altora. Despre Sindromul Robinson Crusoe

Nu ştiu dacă este cu adevărat o tragedie sau o binefacere să naufragiezi pe o insulă pustie. În principiu, ar trebui sa fie din amândouă câte puţin. Pe de-o parte, adio telefon mobil, adio obligaţii, adio haos urban, adio trai nesănătos – în fine, ar fi vorba despre un deziderat la care mulţi visează. Întrebarea rămâne însă: Cam ce faci dintr-a treia zi?

Doar că, ceea ce în cazul nostru este un simplu exerciţiu de imaginaţie, în cazul lui Robinson Crusoe a fost realitate.  Sau, mă rog, o realitate fictivă (asupra căreia voi reveni). Şi, chiar dacă lumea lui era oarecum diferită de a noastră, referindu-mă, evident, la epoca actuală, nevoile lui sociale erau aceleaşi – fie facebook, fie întâlnire fizică, el avea aceeaşi nevoie de socializare ca oricine altcineva, aşa cum avem noi, cei din zilele noastre.

Curios este însă faptul că, indiferent ce am face, indiferent ce am gândi sau am dori, toate aceste acţiuni, gânduri sau dorinţe apar nu în concordanţă cu “fiinţa noastră”, ci cu ceilalţi. Indiferent care ar fi sistemul nostru de referinţă – om, animal, copac, scândură etc.,  noi tot nu trăim decât prin acea finţă ori lucru, ba mai mult, chiar şi atunci când credem că acţionăm după legile noastre interioare, de cele mai multe ori, suntem ghidaţi de factori externi.

Cel mai bun exemplu într-acest sens este chiar Robinson Crusoe, care, deşi ar fi avut toate premisele  să se ghideze numai şi numai după sine, a început, abia câteva zile fiind trecue, să inventarieze lucrurile salvate de pe vas, a organizat peştera, a dat legi şi a trăit după ele. A trăit, aşadar, după regulişe unei societăţi inexistente, în care lucrurile, regulile – şi fiinţele, dar în cazul unui naufragiat pe o insulă pustie lucrurile se relativizează – sunt cele care îi guvernează viaţa, nu el însuşi o conduece. Fireşte, atunci când, printr-un concurs de împrejurari, a primit companie, el a încercat să îi impună şi lui Vineri acelaşi sistem de valori. Doar că, în acest caz, Vineri eşuează. Nu neapărat fiindcă, aşa cum ar crede unii, viaţa simplă a acestuia o înfrânge pe cea închistată în reguli a lui Robinson, ci fiindcă el se loveşte de un alt sistem de valori, care, evident, nu coincid.

De altminteri, indiferent dacă ai în mână o piatră sau o tabletă de ultimă generaţie, te raportezi la altceva, la ceva exterior ţie, care ajunge, în cele din urmă, să te subjuge. Şi  n-ar fi nimic rău nici în asta,  dacă am fi conştienţi şi dacă, din când în când, am lăsa totul baltă  şi ne-am refugia în insula din noi, să mai purtăm o discuţie cu noi înşine, fără să fim distraşi de toate cele din jur. Poate atunci am fi – nu ştiu dacă mai fericiţi, fiindcă asta depinde de ceea ce găsim în profunzimile din noi – dar cu siguranţă mai împliniţi.

Comentarii (1)

  • Fredy

    Foarte frumos, domnule Dascalu ! Se vede ca sunteti un scriitor cu talent. Aveti dreptate. Numai ca ne dorim si comunicarea. Oamenii sunt prea ascunsi in propriile lor probleme si interese si nu mai au timp pentru semenii lor. Si aceasta este o stare de fapt peste tot in lume , din nefericire.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus