Te afli aici: Acasa » Utile » VREMEA / Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din zonele înalte alte judeţului Harghita

VREMEA / Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din zonele înalte alte judeţului Harghita

VREMEA / Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din zonele înalte alte judeţului Harghita

Circulaţia pe unele din drumurile aflate în zonele înalte alte judeţului Harghita se desfăşoară în condiţii de iarnă, în urma ninsorilor căzute în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că s-a acţionat cu lama şi material antiderapant pe DN 13 A în zona vârfului Harghita, pe DN 12 A la Lunca, pe DN 13 C la Lacul Roşu, pe DN 15 la Borsec şi pe DN 13 B în zona vârfului Bucin.
Stratul de zăpadă pe unele porţiuni de şosea ajunge la 2-3 centimetri iar extracarosabil măsoară până la 12 centimetri.
Cătălin Romanescu a precizat că nu au fost înregistrate situaţii în care maşinile de mare tonaj să nu-şi poată continua drumul din cauză că nu au fost echipate de iarnă.
În Harghita a fost convocat deja Comandamentul judeţean de iarnă care a stabilit măsurile ce trebuie luate în situaţia în care vremea se va înrăutăţi.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus