Miercuri temperatura scade uşor, mai ales în regiunile vestice, dar în ansamblu vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. În sud şi sud-est indicele temperatură-umezeală va mai atinge izolat pragul de 80, astfel încât din nou aerul va fi încins.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în Maramureş şi estul Transilvaniei şi 34 în sudul Olteniei şi al Munteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la munte şi în vestul şi nord-vestul ţării, unde local vor fi averse şi descărcări electrice şi sunt şi condiţii de grindină. Vântul va sufla de la slab la moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor.
În capitală nu vor fi schimbări majore în evoluţia vremii – ziua vine din nou cu soare arzător, nori pasageri şi un vânt de la slab spre moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, peste media climatologică cu 3…4 grade.
La munte, răcoarea se face simţită treptat, mai ales în masivele vestice. Dar chiar şi aşa vremea rămâne mai caldă decât în mod normal în această perioadă din august. Maxime de 23 de grade la Predeal, 20 de grade la Sinaia şi la Păltiniş, 24 de grade la Stâna de Vale şi 16 sus, pe Ceahlău. Norii sunt tot mai îndrăzneţi, astfel încât spre după-amiaza apar aversele însoţite de descărcări electrice, local în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali şi izolat în rest. Sunt şi condiţii de grindină în aceste zone. Vântul va sufla de la slab până spre moderat, cu intensificări scurte în timpul ploilor.
La mare, vremea rămâne frumoasă şi astăzi. Soarele se află sus, la datorie, iar norii trecători sunt numai de vreme bună. Vântul va sufla de la slab la moderat, dar din când în când va avea şi intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 30 de grade, iar apa mării va avea o temperatură de 23…24 de grade în sudul litoralului şi de 26 de grade spre deltă.
Regiunile de dincolo de Carpaţi se răcoresc uşor. Maximele termice ale zilei nu mai trec de 32…33 de grade, după ce ieri, în unele localităţi din Câmpia de Vest au fost 35 de grade. Norii se adună în Banat, Crişana, Maramureş şi în zonele montane, unde local vor fi ploi, însoţite de fenomene electrice, vânt şi, izolat, grindină.
În sud, deşi temperatura aerului va scădea cu un grad, două, vremea rămâne caldă – maxime de 34 de grade la Dr. Tr. Severin, 33 de grade la Craiova şi Alexandria, 34 de grade la Giurgiu şi Călăraşi şi 33 de grade la Buzău şi Brăila. Ziua va fi în general însorită, iar norii îşi vor face apariţia doar în apropierea munţilor.
În Dobrogea, ziua se anunţă tot frumoasă, cu cer degajat şi temperaturi ridicate: 29 de grade la Constanţa şi 32…33 de grade în localităţile din partea continentală.
În Moldova, temperaturi la fel de ridicate ca şi ieri, 33 de grade în sud, la Galaţi şi Focşani, spre centru 31…32 de grade în Bacău şi Iaşi, iar în nord 29 de grade la Suceava. În condiţiile în care la această dată în medie nu ar fi trebuit să se depăşească 28 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul, slab.
VREMEA PE 2 ZILE
Joi vremea se menţine mai caldă decât în mod obişnuit în sudul şi sud-estul ţării, în timp ce în rest temperatura mai pierde câteva grade. Astfel la amiază se vor înregistra valori termice între 24…25 de grade la Suceava şi 34 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, la Giurgiu.
Averse locale şi descărcări electrice sunt aşteptate la munte, în vest, nord-vest şi în centrul ţării. Vântul este activ în Dobrogea, dar se intensifică pentru scurtă durată şi în timpul ploilor de vară.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la aceasă dată – Cerul va fi variabil, vântul slab – moderat după-amiază, iar temperatura maximă va fi de 32…33 de grade.
Vineri, în regiunile sudice şi sud-estice, vremea rămâne neschimbată. În continuare va fi mai cald decât în mod obişnuit, iar ca aspect va predomina vremea frumoasă, cu soare darnic. În zona de munte, în nord şi centru, mai ales după-amiaza, norii strâng rândurile şi din loc în loc lasă ploi scurte.
Vântul suflă mai tare în sud-est, dar şi în zonele în care plouă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23…24 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 33 de grade în localităţile din Lunca Dunării.
Capitala va avea parte de o zi frumoasă de august, cu soare mult, nori pasageri şi vânt sprinten, dar nu mai mult de moderat. Maxima va fi de 31…32 de grade, în continuare peste mediile climatologice ale perioadei – cu 2…3 grade.
Sursa: www.realitatea.net