Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a cerut luni demararea unei anchete internaţionale privind masacrul de la Hula (centrul Siriei), soldat cu 108 morţi, apreciind că măcelul va continua atât timp cât autorii crimelor vor rămâne nepedepsiţi.
HRW i-a solicitat mediatorului internaţional în Siria, Kofi Annan, care a ajuns luni în această ţară şi va fi primit marţi de preşedintele sirian Bashar al-Assad, să exercite presiuni asupra autorităţilor de la Damasc pentru a permite accesul pe teritoriul ţării a comisiei de anchetă a ONU privind ţara arabă. Damascul a anunţat duminică înfiinţarea unei comisii de anchetă comune armată-justiţie pentru elucidarea măcelului produs la Hula în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, cel mai grav de la intrarea în vigoare a armistiţiului, la 12 aprilie, în Siria.
Respectiva comisie urmează să-şi prezinte miercuri concluziile. Şeful misiunii de observatori ONU în Siria, generalul norvegian Robert Mood, a anunţat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că minimum 108 persoane au fost ucise la Hula, din care 49 sunt copii şi şapte femei.

Fii primul care comentează