Fapt Divers

Calendar

12 august este a 224-a zi a calendarului gregorian și a 225-a zi în anii bisecți Azi este Ziua Internațională a Tineretului 490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Marathon; atenienii conduși […]

Administratie

Străzi în lucru

Vremea este bună, iar lucrările la străzile din Timişoara continuă. Se lucrează în continuare pe Calea Torontalului, atât la întreţinerea străzilor, cât şi la investiţii. Pe Calea Dorobanţilor se fixează şi se ridică capacele de […]

Educaţie

Școala de zbor Carpatair este autorizată

Școala de zbor Carpatair Flight Training a fost autorizată de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) pentru pregătirea însoţitorilor de bord, începând cu luna iulie 2011, potrivit unui comunicat al companiei. Durata cursurilor, inclusiv obţinerea […]

Administratie

Sâmbătă puteţi adopta un căţel

Primăria organizează sâmbătă aceasta Târgul de Adopţii canine amânat în data de 30 iulie din cauza vremii nefavorabile. Târgul se va desfăşura în aceeaşi locaţie, în parcul Pădurice din zona Soarelui, între orele 10-12. Târgul […]

Extern

Controversata Prinţesă Kate

Comparată cu Prinţesa Diana, Catherine Elizabeth Middlethon, alintată Kate, provine din rândul clasei de mijloc britanice şi aminteşte multora de ascensiunea mamei soţului ei. Devenită un model pentru adolescentele şi femeile din întreaga lume, Kate […]