În această perioadă de grea încercări pentru clubul alb-violet, vine şi o veste bună. Deşi clubul îşi recăpătase deja denumire de „Poli” şi dreptul de a utiliza culorile alb şi violet, acum numele a fost înregistrat şi în acte. Mai precis, numele a fost înregistrat la Registrul Comerţului.
Este o consecinţă firească a demersului nostru juridic început acum mai bine de patru ani. E dreptul nostru câştigat, e dreptul câştigat de toţi cei care au contribuit la cei 90 de ani de istorie ai acestui club. Muncim, încet-încet vom face în aşa fel încât acest an aniversar să fie unul de referinţă, nu aşa cum vor unii, a declarat Marian Iancu agenţiei Mediafax.
Anda Deliu

Fii primul care comentează