Persoanele jefuite pe A1 au fost supuse testului poligraf

Patronul firmei de bijuterii din Bucureşti, cei doi care transportau cele 22 de kilograme de bijuterii furate, precum și alte persoane care au avut legătură cu transportul acestora au fost supuşi, miercuri seară, testului poligraf la sediul IPJ Argeş. Avocaţii acestora au spus că aducerea clienţilor lor la testul cu detectorul de minciuni este o procedură standard, uzuală în asemenea cazuri.
Detectorul de minciuni este o practică uzuală în dosarele de acest fel şi trebuie să se facă testul poligraf cu toate persoanele care au cunoştinţă de speţa respectivă. Nu este pentru faptul că nu au fost crezuţi, este, repet o procedură absolut standard. Toată lumea l-a efectuat, deci toate persoanele care au legătură cu acest caz. (…). Clienţii noştri au fost întrebaţi tot ce ştiu în legătură cu subiectul respectiv, au fost multe întrebări, iar organele de anchetă şi-au făcut datoria în mod exemplar, a declarat avocatul patronului firmei de bijuterii, Marius Vasile. Întrebat dacă există nereguli în declaraţiile celor audiaţi şi de ce s-a preferat un transport cu o maşină nesecurizată, avocatul a spus că nu i s-a comunicat că ar exista inadvertenţe, iar alegerea unei maşini obişnuite pentru transportul aurului a fost o opţiune personală care s-a dovedit că nu a fost cea mai fericită dintre toate.
Până în acest moment vă daţi seama că nu ni s-au comunicat datele care ar putea să compromită cursul anchetei. Dânşii, poliţiştii, procurorii, investighează, nu sunt probleme.(…) Nu există niciun dubiu, aurul a existat, există acte contabile care dovedesc această situaţie, deci totul este absolut în regulă din acest punct de vedere juridic. Cât priveşte destinaţia a fost o neînţelegere, dar nu a fost vina clienţilor mei, iar transportul aurului cu acea maşină a fost o opţinue personală ca să nu atragă atenţia. A fost o opţiune personală care se pare că nu a fost cea mai fericită dintre toate. Nu este prima oară (n.r – când se transporta aur cu o astfel de maşină). Avem încredere în Parchetul Argeş şi în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş că îi vor găsi cât mai repede pe autori, achetatorii au acţionat profesionist până acum, a mai declarat avocatul Marius Vasile. (C.L.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns