Românii care au proprietăţi mai scumpe vor plăti impozite mai mari. Sistemul de impozitare a clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport va fi schimbat radical, pe termen mediu, introducându-se alte criterii de calcul, cum ar fi valoarea de piaţă. Ministerul Finanţelor vrea să elimine astfel actualele aberaţii ale sistemului de impozitare prin care proprietarul unei locuinţe mici din centrul oraşului achită un impozit mai mare decât cineva care are vilă la marginea oraşului.
Pentru o cocioabă din mijlocul oraşului se ajunge să se plătească un impozit mai mare decât pentru o vilă din afara oraşului. Vrem să eliminăm aceste aberaţii, au declarat oficiali din Ministerul Finanţelor.
Ei au explicat că impozitul pe locuinţă, de exemplu, se calculează în funcţie de zona geografică în prezent. Nu contează că ai vilă sau cocioabă în centrul oraşului. Şi după cum se ştie, zonele rezidenţiale sunt spre marginea oraşelor. Nu se face distincţie dacă locuinţa este în centrul unui oraş de 10.000 de oameni sau în centrul Bucureştiului. Este absurd, au comentat oficialii din Finanţe. Noul sistem de impozitare va fi discutat cu FMI în noiembrie. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor spun că de 20 de ani sistemul de impozitare a caselor, terenurilor şi mijloacelor de transport este neschimbat, dovedindu-se că este ineficient. Deocamdată este doar o discuţie, nu este nimic stabilit. Trebuie făcută o analiză serioasă. Vom discuta şi cu misiunea FMI care va veni în noiembrie în Bucureşti, au declarat sursele menţionate, adăugând că nu există un termen de la care să fie introdus noul sistem de impozitare. Poate fi pe termen mediu, nu neapărat din acest an. Vrem să regândim întregul sistem de impozitare (a clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport – n.red.). Nu vrem să facem acest lucru „pe picior”, au spus oficialii din Ministerul Finanţelor.
Strategia fiscală aprobată miercuri de Guvern arată că noul mecanism de calcul va permite majorarea veniturilor colectate din impozitele pe case, terenuri şi automobile cu peste un miliard de lei în următorii trei ani. Documentul, aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului, relevă intenţia autorităţilor de a modifica legislaţia fiscală în sensul identificării unui sistem echilibrat, echitabil şi funcţional în cazul clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport. (Sursa Gândul)

Fii primul care comentează