Politehnica Municipal a câştigat şi cu Dinamo Pancevo

Bănăţenii au jucat bine în această dimineaţă în al doilea meci de la Cupa Politehnica. De data aceasta, adversarii au fost sârbii de la Dinamo Pancevo, pe care Poli i-a învins cu 30-21. Seara va fi meciul pentru deciderea câştigătoarei. Reşiţa şi Timişoara au ambele câte două victorii şi vor juca  meciul de închidere.

Bănăţenii au preluat conducerea încă din prima repriză. După 15 minute, scorul era 10-6, iar la pauză alb-violeţii conducea cu 12-8. Sârbii au tras să se apropie în repriza a doua, dar după 45 de minute tabela arăta 22-16 pentru poli, iar scorul final a arătat superioritatea echipei alb-violete. Cel mai bun marcator al lui Poli a fost Ioan Stan cu 8 goluri, urmat de Spahic, cu 5 reuşite, şi Fenici, cu 4. De la Dinamo Pancevo s-au evidenţiat Komlatov, cu 5 goluri, urmat de Vukovic, Kovacevic şi Milisavljevic, c 4 reuşite.

În meciul de după-amiază va juca şi Ioan Stan, jucător transferat în iarnă de la UCM Reşiţa. Actuala UCM HC Caraş-Severin. Pe sfârşitul primei reprize am pierdut puţin controlul şi a doua repriză am revenit din nou, după ce am vorbit între noi. Dinamo e o echipă buna, au muncit şi ei. Noi creştem d ela meci la meci cu noii jucători. De-abia aştept să jucăm cu UCM. Nu ne dăm la o parte, va fi un meci de care-pe-care, a spus Stan după meci.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns