NAȚIONAL / Elodia Ghinescu ar putea fi declarată oficial moartă

La patru ani de la controversata şi misterioasa ei dispariţie, Elodia Ghinescu ar putea fi declarată oficial moartă. O solicitare de declarare a decesului în cazul Elodiei Ghinescu, dispărută în noaptea de 29 spre 30 august 2007, va fi depusă azi, la Judecătoria Braşov, de către avocatul familiei.
Conform legii, o persoană poate fi declarată decedată la patru ani de când a fost văzută ultima oară. Avocatul familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a declarat că a început procedura pentru ca Elodia să fie declarată moartă. Dosarul de omor în care este suspectat Cristian Cioacă va fi trimis în instanţă.
Având acest certificat de deces, dosarul de omor poate fi trimis în instanţă. În opinia mea, se poate trimite în instanţă acest dosar şi în lipsa cadavrului, pentru că sunt probe directe la dosar care îl incriminează pe Cioacă. Şi oriunde în Europa şi în lume se poate trimite în judecată criminalul şi în lipsa cadavrului, altfel s-ar crea un precedent şi poate oricine să comită o crimă, să scape de cadavru şi apoi să fie liber, a spus avocatul familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu.
Cioacă a anuţat poliţia despre dispariţia soţiei sale pe 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia. Poliţiştii au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi, dar şi în autoturismul principalului suspect, respectiv Cristian Cioacă. Anchetatorii au propus arestarea lui Cristian Cioacă, însă în lipsa cadavrului acesta a fost eliberat. Mandatul de arestare pe numele lui Cioacă a fost emis pe 24 ianuarie 2008, dar după câteva zile acuzatul a fost eliberat sub control judiciar.
La data de 27 septembrie 2010, Cristian Cioacă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în procesul privind violarea corespondenţei electronice a avocatei Elodia Marilena Ghinescu.
Pe 5 august 2010, Cioacă a fost trimis în judecată pentru furt, după ce şi-a însuşit bunuri ale soţiei în valoare de 700.000 de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns