Două fetiţe au ars de vii în baraca improvizată în care locuiau împreună cu părinţii şi cu alţi fraţi. Copiii în vârstă de un an şi jumătate, respectiv şase ani, au murit carbonizaţi după ce un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază în locuinţa familiei. Tragedia s-a produs prin incendierea construcţiei improvizate din lemn, pe un câmp din localitatea buzoiană Căldărăşti.
Potrivit lui Vasile Prahoveanu de la Biroul de Relaţii cu Presa al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, cele două victime erau surori şi aveau un an şi jumătate şi şase ani şi au rămas singure acasă, nesupravegheate.
Din primele date a reieşit că incendiul a izbucnit în timp ce părinţii fetiţelor nu erau acasă, iar copilele erau închise în construcţia improvizată din lemn.
Pompierii ajunşi la faţa locului nu au mai putut salva nimic din flăcări, cadavrele celor doi copii fiind găsite carbonizate.
Anchetatorii nu pot comunica deocamdată cu părinţii fetiţelor care sunt în stare de şoc. Cauza izbucnirii incendiului nu a fost stabilită până în prezent.

Fii primul care comentează