Profesorul Alexandru Pesamosca a murit ieri noapte, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Cel mai bun pediatru din România, în vârstă de 81 de ani, avea probleme pulmonare şi cardiace. Profesorul Pesamosca a fost internat în 18 iunie, la Spitalul Floreasca, pentru că respira greu şi avea o durere în piept. Echipajul SABI, sosit la Spitalul de Copii Marie Curie, fost Budimex, a hotărât că profesorul trebuie transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii complexe şi tratament de specialitate. După evaluare, el a fost internat în clinica de terapie intensivă fiind necesară susţinerea funcţiei respiratorii.
Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii Marie Curie. Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi cumpere o casa, profesorul a fost lăsat să stea în spital. În ultimii ani, Pesamosca a fost imobilizat la pat.
De-a lungul a 50 de ani a făcut aproximativ 45.000 de operaţii, salvând de la infirmitate pe viaţă sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei consideraţi fără speranţă şi inoperabili de către ceilalţi medici.
A fost chirurg pediatru la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu în perioada 1957-1984 şi la Budimex (actualul Marie Curie), din 1984 până când a murit. Alexandru Pesamosca a efectuat intervenţii chirurgicale şi în străinătate, mai precis în China, Franţa, Italia, Republica Moldova etc., dobândind prestigiu internaţional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989.
Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuși, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie.
Da, am iubit mult copiii. Măcar şi doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine şi să-mi mai ierte din păcate. (…) Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped şi sănătos tun, să alerge la tine şi să te strângă în braţe, asta înseamnă fericire! (…) N-am ştiut niciodată ce înseamnă o familie, în sensul obişnuit al cuvântului. Familia mea a fost tot timpul aici, în spital. A fost poate un păcat, iar acum plătesc pentru el. Dacă aici m-am simţit mereu acasă, cu asta m-am ales. Cu debaraua asta în care îmi târâi sfârşitul.
Trupul neînsuflețit al medicului Alexandru Pesamosca a fost depus la capela Spitalului Marie Curie.
Fii primul care comentează