FLAGRANT / Bercea Mondial rămâne în arest

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial şi arestat, în februarie, după ce şi-ar fi înjunghiat un nepot, rămâne în arest, a decis, luni, Curtea de Apel Craiova, care a admis recursul procurorilor la hotărârea Tribunalului Olt, de cercetare în libertate a lui Bercea. Decizia Curţii de Apel Craiova, pronunţată luni după-amiază, este definitivă.
Bercea Mondial a fost dus la Curtea de Apel Craiova luni dimineaţă, de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. El a spus în faţa magistraţilor că lasă la latitudinea instanţei decizia în cazul său, fără a face alte comentarii.Bercea Mondial s-a prezentat în instanţă alături de trei avocaţi, care au susţinut că acesta merită să fie lăsat în libertate şi că nu mai reprezintă un pericol public.
Toată familia îl susţine, chiar şi partea vătămată, iar dacă inculpatul ar fi fost un pericol atunci prima care i-ar fi întors spatele ar fi fost familia, a arătat Mariana Ştefan, unul dintre avocaţi, susţinând că Bercea Mondial este nevinovat.
De asemenea, avocaţii lui Bercea Mondial au susţinut că există grave erori de procedură, mai exact convorbiri telefonice care sunt probă la dosar şi care au fost traduse de către procuror din limba romani în limba română.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns