Timişoara a dat peste un adversar destul de accesibil la tragerea la sorţi, Ceahlăul Piatra-Neamţ, dar mai întâi, echipa are de jucat cu principala contracandidată la promovare, Gloria Bistriţa. Alb-violeţii se pregătesc de meciul de luni care va deschide o serie de partide dificile, deoarece după Bistriţa urmează Alba-Iulia, Gaz Metan Severin, UTA şi bineînţeles, meciul de cupă.
Vali Velcea, care a şi trecut pe la Bistriţa în cariera sa, crede că meciul din Ardeal va fi unul deschis, iar cine va face mai puţine greşeli va câştiga. Acest meci e un examen care va arata care este valoarea acestei ligii secunde şi a echipelor care luptă la promovare. Bistriţa e o echipă bine organizată care poate pune probleme oricărei echipe. Meciul este deschis oricărui rezultat, va câştiga echipa va greşi cel mai puţin. Cred că va fi un meci deschis, pentru că Bistriţa nu se apăra şi nici noi nu vom face acest lucru, a declarat Vali Velcea. Daniel Stanciu a subliniat că acum începe o serie foarte importantă de jocuri pentru Poli, iar dacă alb-violeţii vor ieşi cu capul sus din următoarele cinci confruntări, echipa va lua o opţiune serioasă de promovare. Urmează cinci partide foarte importante pentru noi, Bistriţa, Alba-Iulia, Gaz Metan Turnu-Severin, meciul din deplasare de la UTA, plus meciul din Cupa României. Eu cred că Poli a demonstrat că merită să revină în prima ligă şi prin cinci victorii ne putem apropia şi mai mult de acest obiectiv, a spus Stanciu.
Cu privire la adversarul din Cupă, staff-ul tehnic consideră că este un adversar accesibili şi Poli poate să se califice fără probleme în optimi, mai ales că primul meci e acasă. Am primit astăzi un răspuns foarte ambiguu cu privire la faptul că am fost încadraţi în urna a treia, un răspuns asemănător motivării retrogradării noastre. Dar, deşi nu am fost încadraţi în urna a treia, iată că am dat peste un adversar dintre echipele nou-promovate, a spus Daniel Stanciu despre tragerea la sorţi pentru Cupa României. Şi jucătorii sunt mulţumiţi de adversar. Era frumos să jucăm cu o rivală, cum era Dinamo, dar e bine că avem un adversar uşor şi vom trece mai departe în optimi, unde sperăm să jucăm cu Dinamo, a spus Florin Ilie.

Fii primul care comentează