FLAGRANT / Secretarul executiv al PDL Timiș, Vasile Medeșan, a fost arestat

Secretarul executiv al PDL Timiş, Vasile Medeşan, autosuspendat din partid după ce a fost declanşată cercetarea sa sub acuzaţia de trafic de influenţă în dosarul în care a fost arestat şefa ITM Timiş, Cornelia Corescu, a fost arestat preventiv, joi, decizia fiind luată de Curtea de Apel Timişoara.
Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au judecat, joi, recursul procurorilor DNA împotriva cercetării în libertate a lui Vasile Medeşan, secretar executiv al PDL Timiş, care s-a autosuspendat din partid în urma începerii anchetei împotriva lui.
Magistraţii au admis recursul formulat de procurorii DNA în cazul lui Vasile Medeşan şi au decis arestare preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
Totodată, Curtea de Apel Timişoara a judecat recursul înaintat de avocaţii lui Cornelia Corescu, fosta șefă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiş, împotriva măsurii arestării preventive, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi două infracţiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.
Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au decis ca şefa ITM Timiş, Cornelia Corescu, să fie cercetată în continuare în arest preventiv, aceasta fiind obligată la plata a 200 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Decizia Curţii de Apel Timişoara este definitivă.
Cornelia Corescu, a cerut, joi, magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, să fie cercetată în libertate deoarece nu reprezintă pericol public şi doreşte să se întoarcă la familie şi la persoanele nevoiaşe de care se ocupă. Aceasta este apărată de trei avocaţi, care în pledoariile lor au invocat mai multe argumente de ordin procedural şi au cerut cercetarea acesteia în stare de libertate.
Pe de altă parte, avocatul lui Vasile Medeşan a cerut magistraţilor Curţii de Apel Timişoara să păstreze decizia judecătorilor Tribunalului Timiş. Avocatul lui Medeşan a susţinut că acesta nu poate influenţa martorii deoarece s-a autosuspendat din toate funcţiile pe care le deţinea în PDL Timiş.
Şefa ITM Timiş, Cornelia Corescu, membru în Biroul Politic Judeţean al PDL, a fost reţinută, în 14 septembrie, pentru trafic de influenţă şi două infracţiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, fiind acuzată că a cerut 10.000 de lei de la administratorul unei firme, indicând ca banii să fie donaţi pentru organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal. În acest dosar este cercetat, pentru trafic de influenţă, şi Vasile Medeşan, secretar executiv al PDL Timiş.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns