Poliţia Română, împreună cu partenerii săi din diverse domenii, autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale, mass-media, va derula la nivel naţional, în perioada 26-30 septembrie, cea de-a şasea ediţie a evenimentului Săptămâna prevenirii criminalităţii. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de General al Poliţiei Române (IGPR), în toate judeţele din ţară se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, în fiecare zi fiind abordat un domeniu distinct de activitate.
Astfel, ziua de luni, 26 septembrie, este destinată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului.
Marţi, poliţiştii vor organiza activităţi de instruire pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, iar miercuri vor fi desfăşurate activităţi dedicate prevenirii victimizării minorilor, în afara instituţiilor de învăţământ, parcuri, muzee, cluburi sportive, săli de spectacole, mall-uri. Ziua de miercuri este destinată siguranţei rutiere.
Prin colaborarea dintre structurile de analiză şi prevenire a criminalităţii, ordine publică şi poliţie rutieră, anul acesta se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.

Fii primul care comentează