Noul proprietar al unui vehicul auto va fi obligat să-l înmatriculeze la adresa sa de domiciliu în termen de 14 zile după achiziţionare, potrivit agerpres.ro.
După expirarea a două săptămâni de la achiziţionare, vechiul număr de înmatriculare a vehiculului îşi va pierde valabilitatea. În acest fel nu va mai fi posibil ca vreun român să-şi cumpere un autoturism din Bulgaria şi să continue să-l conducă în ţara sa fără să-i schimbe numărul de înmatriculare.
Reprezentanţii sectoarelor de asigurări din România şi Bulgaria s-au reunit, marţi, în capitala bulgară pentru a dezbate problemele actuale transfrontaliere din segmentul auto în cadrul conferinţei „Asigurările auto în Sud-Estul Europei: Soluţii pentru probleme transfrontaliere”.
Și poliţia română vrea să limiteze circulaţia pe şoselele de la noi a autoturismelor înmatriculate în alte ţări deoarece acestea sunt mult mai greu de verificat în trafic, iar şoferii care le conduc pot scăpa de sancţiunile din România dacă încalcă legea.
Potrivit unui proiect înaintat de Poliţia Rutieră a Ministerului de Interne, şoferii români care îşi înmatriculează maşinile în Bulgaria sau în orice altă ţară a Uniunii Europene nu vor mai putea să circule cu autovehiculele în România mai mult de trei luni. Practic, la prima oprire în trafic, mașina va fi introdusă într-o bază de date a poliţiei, iar după 90 de zile aceasta va trebui fie înmatriculată în Romania, fie scoasădin țară.

Fii primul care comentează