Cântăreaţa americană Taylor Swift, aleasă artistul anului, este marea câştigătoare a premiilor ediţiei din acest an a American Music Awards, cu trei premii adjudecate, în timp ce Justin Bieber a plecat cu mâna goală, consemnează AFP şi AP.
Taylor Swift, câştigătoarea marelui trofeu de ‘Artist al anului’, a mai obţinut premiul pentru cea mai bună cântăreaţă de sex feminin din ţară şi premiul pentru cel mai bun album ‘Speak Now’. Alături de Swift, la titlul de ‘Artist al anului’ au mai concurat Lady Gaga, Katy Perry, Adele şi Lee Ueynd.
Anul trecut, premiul a fost obţinut de tânărul interpret canadian Justin Bieber (17 ani), dar anul acesta el nu s-a clasat în topul celor cinci favoriţi ai telespectatorilor americani. El fusese nominalizat la secţiunea ‘Cel mai bun cântăreţ în stil rock/pop’ dar a fost depăşit de Bruno Mars.
Cântăreaţa soul britanică Adele, 23 de ani, absentă de pe scenă până la sfârşitul anului din cauza unor probleme legate de corzile vocale şi care nu a fost prezentă nici la ceremonia de la Nokia Theatre, şi-a adjudecar trei premii – cel mai bun interpret de pop/rock, cea mai bună artistă contemporană şi cel mai bun album pop/rock pentru ’21’.

Fii primul care comentează