NAŢIONAL / PSD consideră cazul Năstase un caz clar de hărţuire politică

Partidul Social Democrat salută decizia instanţei în cazul preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care a fost achitat în dosarul „Mătuşa Tamara”.

Acest proces a fost de la bun început unul politic, motiv pentru care PSD a considerat mereu că domnul Năstase este nevinovat. Dosarul a fost construit pe elemente şubrede, iar singura decizie firească în acest dosar este achitarea. Din păcate, a fost nevoie de atât de mulţi ani pentru a se da un verdict care, de la început, era extrem de clar pentru cei care au parcurs cu atenţie detaliile cazului, se arată într-un comunicat al PSD.

Potrivit sursei citate, modul în care au fost formulate acuzaţiile, derularea procesului, durata sa şi cheltuielile uriaşe, în raport cu prejudiciul reclamat indică faptul că Adrian Năstase a fost, în acest caz, o ţintă politică, ţinută prizonieră în sălile de judecată de reprezentanţii actualei puteri, pentru a-i face pe români să uite de nivelul de trai catastrofal. PSD rămâne ataşat principiilor statului de drept şi respectă deciziile suverane ale justiţiei, care constituie fundamentul ordinii politice şi statale ale României, conchide comunicatul PSD.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns