Societatea Aquatim a primit premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate –
categoria depoluare apă”, la cea de a cincea ediţie a Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa, desfăşurată la Bucureşti, în data de 15 decembrie. Distincţia a fost acordată pentru retehnologizarea staţiei de epurare a municipiului Timişoara, un proiect în valoare de circa 30 milioane de Euro, finanţat prin programul ISPA al Uniunii Europene şi finalizat în luna iulie a acestui an.
Grupul de Presă Reporter, prin revista Infomediu Europa, şi-a propus să premieze în fiecare an iniţiativele de protecţie a mediului, provenite atât din sectorul public cât şi din mediul de afaceri, financiar-bancar, politic, non-profit sau al administraţiei publice. În acest an, au fost propuse spre nominalizare peste 120 de companii private, 35 de instituţii publice, 20 de ONG-uri şi 40 de persoane publice.
Lista completă a câştigătorilor galei se găseşte la:http://www.infomediu.eu/ro/diverse/105-premianti-gala-premiilor-revistei-infomediu-europa.html
Staţia de epurare a oraşului Timişoara a fost printre primele din ţară, fiind pusă în funcţiune în data de 26 octombrie 1912. După aproape un secol de funcţionare, staţia a fost complet modernizată. A fost reabilitată treapta mecanică şi au fost construite linii noi de tratare biologică, de tratare a nămolului şi un laborator pentru analize de apă potabilă şi uzată. Tehnologia folosită în prezent asigură respectarea normelor naţionale şi europene de calitate pentru apa deversată în râul Bega.

Fii primul care comentează