NAŢIONAL / Podul lui Apolodor din Damasc va fi refăcut

Un tronson al celebrului Pod al lui Traian, construit peste Dunăre de Apolodor din Damasc, între localităţile Drobeta Turnu Severin şi Kostol (Serbia), între anii 103 şi 105 d. Ch., va fi refăcut cu ajutorul unei holograme laser digitale.

Coordonatorul proiectului, arheologul sârb Miomir Korac, a declarat luni că podul va fi vizibil numai pe timpul nopţii datorită unei perdele de apă pulverizată de două pompe, lungă de 50 metri, care va fi realizată de o instalaţie specială de proiectare a unor imagini tridimensionale cu laser.

Ideea de reconstrucţie a hologramei Podului lui Traian aparţine, din 2008, reprezentanţilor primăriilor din Drobeta Turnu Severin şi Kladovo (Serbia), a precizat Korac. Valoarea proiectului respectiv se ridică la un milion de euro, sumă asigurată din surse europene prin promovarea unor programe destinate dezvoltării turismului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns