Tribunalul din Oslo a ordonat vineri o nouă expertiză psihiatrică a lui Anders Behring Breivik, autorul masacrului de la 22 iulie 2011, declarat anul trecut iresponsabil din punct de vedere penal într-un raport extrem de controversat, informează AFP şi AP.
Gravitatea dosarului pledează pentru ca responsabilitatea penală să fie reexaminată, a declarat judecătoarea Wenche Elizabeth Arntzen, în cadrul unei conferinţe de presă. Doi noi experţi, Agnar Aspaas şi Terje Toerrisen, urmează să se pronunţe la rândul lor cu privire la sănătatea mintală a autorului masacrului din vara trecută de pe insula Utoeya.
La sfârşitul lunii noiembrie, alţi doi experţi psihiatri desemnaţi de tribunalul din Oslo au ajuns la concluzia că Breivik suferă de schizofrenie paranoidă şi că este iresponsabil din punct de vedere penal. În baza acestor concluzii, el ar putea fi internat pe viaţă într-o instituţie psihiatrică, având în vedere că reprezintă un pericol pentru societate, în locul pedepsei de maximum 21 de ani de închisoare.
Acest raport, ulterior aprobat de o comisie medico-legală, a stârnit valuri în Norvegia unde numeroase persoane au atras atenţia asupra minuţiozităţii cu care Behring Breivik şi-a pregătit proiectul criminal timp de mai mulţi ani şi răceala metodică dovedită în punerea lui în aplicare.
Anders Behring Breivik a făcut să explodeze la 22 iulie o maşină-capcană în complexul guvernamental din Oslo, unde au murit opt persoane, şi imediat apoi s-a deplasat pe insula Utoeya, la 45 kilometri de capitală, unde a deschis focul şi a ucis alte 69 de persoane. Majoritatea victimelor de pe insula Utoeya asistau la tabăra de vară a tineretului social-democrat din Norvegia.

Fii primul care comentează