De joia trecută, Regiunea Vest a devenit membru cu drepturi depline în Reţeaua Regiunilor Europene pentru Aplicarea Tehnologiei Comunicațiilor European Regions Network for the Application of Communications Technology – ERNACT). ERNACT a luat fiinţă în 1990 şi are ca scop construirea unei noi generaţii de infrastructură şi servicii de tehnologia informaţiei şi ştiinţa comunicării.
Votul oficial prin care Regiunea Vest a fost primită în ERNACT a fost acordat joi, 26 ianuarie, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri în care Regiunea Vest a fost prezentată şi celorlalţi membri. Agenţia pentru Dezvoltare Vest a fost reprezentată de directorul general Sorin MAXIM și Raluca CIBU – BUZAC în calitate de director al direcției Politici Regionale și Internaționalizare, Iosif MATULA – membru în Parlamentul European și vice-președinte al Partidului Popular European în cadrul comisiei REGI (Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European) și profesorul doctor Nicolae ROBU – Rector al Universităţii Politehnica Timişoara şi membru în Parlamentul României. ADR Vest este partener ERNACT în proiectul aflat în implementare Co2Free „Cooperare pentru promovarea energiilor regenerabile şi a eficienţei energetice” („Cooperating 2 Foster Renewables and Energy Efficiency”). Prin derularea proiectului Co2Free, Regiunea Vest beneficiază de expertiză din partea unor organizaţii europene cu experiență în domenii precum energiile regenerabile, eficienţă energetică sau transporturi. Planurile de acţiune dezvoltate în cadrul proiectului vor fi implementate prin intermediul viitoarelor programe de dezvoltare finanţate prin Fondurile Structurale. În prezent, ADR Vest, alături de Clusterul Regional de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor – Regiunea Vest, România (cluster al cărui inițiator este ADR Vest), colaborează cu ERNACT și în cadrul proiectului „Dezvoltarea unor Planuri Regionale de Acțiune dedicate cercetării în domeniul tehnologiilor mobile în Sănătate” („Developing Mobile HEALTH technologies based Regional Research Agendas”). Proiectul este depus spre finanțare în cadrul Programului Cadrul 7 pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative al Uniunii Europene.
Rețeaua ERNACT are ca obiectiv promovarea economiei bazate pe cunoaştere şi a societăţii informaţionale la nivelul regiunilor partenere, cu precădere prin dezvoltarea şi implementarea de proiecte transfrontaliere, inter-regionale şi transnaţionale care să contribuie la definirea unor modele de dezvoltare regională bazată pe tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Până în prezent, ERNACT a implementat peste 20 de proiecte în domeniul TIC. Proiectele implementate au vizat următoarele arii de dezvoltare: e-guvernare, dezvoltarea de sisteme online de consultare publică, e-procurement, tehnologia telecomunicaţiilor mobile, reţele broadband de mare viteză, e-business şi reţele de cooperare pentru întreprinderi mici și mijlocii.

Fii primul care comentează