NAŢIONAL / Mihai Voicu nu crede că PNL va participa la discursul preşedintelui Băsescu în Parlament

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat vineri că o decizie în cazul participării parlamentarilor Opoziţiei la discursul pe care şeful statului l-ar putea susţine în Parlament va fi luată luni la şedinţa USL.

Decizia va fi luată luni la USL, dar ca o părere personală eu cred că nu, a spus Voicu.
Întrebat dacă eventualul discurs al şefului statului ar duce la deblocarea activităţii Parlamentului, Voicu a afirmat că preşedintele Traian Băsescu este principalul vinovat pentru situaţia politică din România.

Preşedintele Traian Băsescu vrea să adreseze Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă, pe data de 7 martie, potrivit unei scrisori transmise vineri de şeful statului preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase. În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituţia României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă. Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 7 martie 2012, la o oră pe care să o stabiliţi dumneavoastră, în funcţie şi de programul celor două Camere ale Parlamentului, se arată în scrisoarea transmisă de Băsescu, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns