FLAGRANT / 17 imigranţi prinşi la frontierele timişene

Poliţiştii de frontieră timişeni au avut din nou de lucru cu imigranţii ilegali. Ieri, 14 imigranţi au vrut să intre din Serbia în România, iar trei persoane au vrut să treacă ilegal din ţara noastră în Ungaria.

Noaptea trecută, poliţiştii de frontieră de la vama Cenad au observat trei persoane care se deplasau spre graniţa cu Ungaria. Cei trei au fost reţinuţi, iar în urma verificărilor au fost identificaţi drept doi cetăţeni algerieni şi unul palestinian, cu vârstele cuprinse între 22 şi 26 de ani. Cei trei au ajuns în Cenad cu un mijloc de transport în comun, iar de acolo şi-au continua călătoria pe jos. De asemenea, ieri au fost reţinuţi alţi 14 imigranţi ilegali, care au intrat în România din Serbia, prin zona frontierei verzi. Cei 14 făceau parte din 14 grupuri. În urma verificărilor, s-a descoperit că ei proveneau din Algeria,Pakistan şi Afganistan, şi aveau vârstele cuprinse între 18 şi 33 de ani. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegala a frontierei de stat, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns