După ce a stat tot sezonul pe primul loc, BC Timişoara s-a înecat ca ţiganul la mal în Mureş, după înfrângerea în fieful „tigrilor” la scorul de 85-77. Astfel, primul adversar din play-off va fi CSM Bucureşti, echipa de pe locul 7, care a luat la rândul ei bătai]n ultima etapă.
BC Timişoara a intrat foarte bine în meci şi a câştigat primul sfert cu 28-19.Mureşenii au mai redus din diferenţă în al doilea sfert, pe care l-au câştigat la scorul de 20-16. La fel s-a întâmplat în sfertul în sfertul al treilea, terminat 21-16 pentru „tigri”. Înainte de ultimele zece minute s-a intrat la scorul de 60-60. BC Timişoara a fost la conducerea, dar a pierdut pe finalul sfertului, iar mureşenii au câştigat sfertul patru cu 25-17. Victoria le-a permis celor din Târgu-Mureş să termine pe locul 6, ceea ce înseamnă că vor întâlni Clujul în prima fază a play-off-ului. Ivan Siriscevic a fost aproape de „double-double”, cu 22 de puncte şi 9 recuperări, Bogdan Popescu a marcat 17 puncte, Dominique Archie 14, iar Zlatko Jovanovic 10. Calvin Watson a fost cel mai bun marcator al gazdelor, cu 23 de puncte, urmat de Jason Forte, cu 18 puncte, Jujuan Cooley, cu 15 puncte, Liviu Dumitru, cu 13 puncte şi Virgil Stănescu, cu 11 puncte.

Fii primul care comentează