Minoritatile nu sustin proiectul de lege al Guvernului privind retrocedarile

Liderul Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a pledat marţi pentru modificarea proiectului de lege al Guvernului privind stabilirea şi plata despăgubirilor pentru imobilele luate abuziv în perioada regimului comunist.

Pambuccian a precizat că Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor îşi doreşte ca bunurile care există să se retrocedeze în natură, iar cele care nu mai există şi nu pot fi retrocedate să fie despăgubite la valoarea de piaţă prin titluri de stat tranzacţionabile cu o scadenţă îndelungată. Aici nu vorbim de garanţii pentru trecut, ci de garanţii atemporale legate de proprietate. Eu cred că aceste lucruri se pot negocia cu Uniunea Europeană, pentru că trebuie să înţeleagă şi ei că Estul european a avut un cu totul alt parcurs, nu din vina lui, şi că zona de despăgubiri nu poate fi considerată deficit structural, a declarat Varujan Pambuccian, la Palatul Parlamentului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns