Antonescu: Nimeni din gasca lui Basescu nu va fi in vreo structura de putere a noastra

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte USL, a afirmat, luni seară, la Antena 3, că nimeni din gaşca lui Băsescu nu va fi în vreo structură de putere a USL.

Întrebat dacă în viitorul guvern condus de Victor Ponta vor fi preluaţi şi actuali miniştri, cum ar fi Cătălin Predoiu sau Leonard Orban, aşa cum s-a vehiculat în ultimele zile în mass-media, liderul liberal a spus: am avut despre aceasta o discuţie şi avem, şi eu şi Victor Ponta, aceeaşi părere. Nimeni din gaşca lui Băsescu nu va fi în vreo structură de putere a noastră. (…) Ca principiu, am spus foarte clar nu. Este foarte clar că nu avem prea mari dubii. De vreme ce actuala putere a făcut lucruri rele, a guvernat prost, de vreme ce noi pretindem că avem oameni buni, mai buni, că avem de făcut nişte lucruri pe care ştim să le facem, ce rost are, a afirmat Antonescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns