Timisoara revine pe harta tenisului

Timişoara reintră luna aceasta pe harta circuitelor profesioniste de tenis, după o pauză de şase ani. În perioada 19-27 mai, la arena Dyadora de la intrarea în comuna Giroc va avea loc Turneul ITF Women Timişoara, dotat cu premii de 10.000 de dolari.

În perioada 19-21 mai vor avea loca calificările, iar meciurile de pe tabloul principal se vor desfăşura între 22-27 mai. Organizatorul este timişoreanul Ovidiu Şoia, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis. Avem de-a face cu o întrecere feminină dotată cu premii de 10.000 de dolari. Există multe fete talentate chiar şi în Timişoara şi cred că un astfel de turneu le este de folos, a declarat organizatorul. Ovidiu Şoia are o experienţă foarte bogată în organizarea de turnee de tenis. Timp de şapte ani, între 1995-2002, timişoreanul a fost directorul turneelor ATP şi WTA de la Taşkent (Uzbekistan), dotate cu premii de 350.000 de dolari, respectiv 140.000 de dolari. Ambiţiile sale sunt mari şi pentru turneul de la Timişoara, deoarece vrea ca în doi ani premiile să crească de la 10.000 de dolari la 25.000 de dolari. Când am inaugurat arena Dyadora, în 2009, am spus că voi începe să organizez întreceri pentru copii şi juniori, iar apoi voi merge spre turneele profesioniste şi am respectat proiectul. Din 2014, sper ca premiile să urce la 25.000 de dolari, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns