Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu doreşte să comenteze afirmaţiile premierului Victor Ponta cu privire la reprezentarea României la Bruxelles, precizând că România are o Constituţie şi toate instituţiile trebuie să o respecte.
Permiteţi-mi să nu comentez declaraţiile premierului. România are Constituţie, preşedinte ales, Guvern aprobat de Parlament. Sunt convins că aceste instituţii, toate la un loc, au de făcut un singur lucru: să respecte Constituţia, a spus Băsescu, la întoarcerea de la Summitul NATO de la Chicago, întrebat cu privire la solicitarea lui Victor Ponta ca Parlamentul să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte reprezentarea României la Consiliul European.
Premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, a anunţat luni că va solicita Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului convocarea unei şedinţe comune în care acesta să se adreseze Legislativului, care să dea apoi un mandat în privinţa reprezentării României la reuniunea Consiliului European din 28 iunie.

Fii primul care comentează