Consiliul Local al Tinerilor se va intalni cu candidatii la Primarie

După întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri, candidaţii la Primăria Timişoara se vor întâlni săptămâna viitoare cu cei din Consiliul Local al Tinerilor. Întâlnirea va avea loc la Casa Adam Muller Guttenbrunn, marţi 29 mai, de la ora 13.

Scopul proiectului este să încurajeze tinerii să participe activ la luarea deciziilor care îi afectează în mod direct. Dezbaterea este organizată pentru ca tinerii să afle mai multe despre planurile candidaţilor referitoare la tineri. Printre întrebările care vor fi adresate candidaţilor se numără modul în care aceştia vor dori să sprijine organizaţiile de tineret în viitorul mandat, cum vadă aceştia implementarea Legii Tinerilor în mandatul lor şi cum vor susţine un dialog constant între tineri şi autorităţile locale. De asemenea, tinerii sunt invitaţi în Sala de Consiliu a Primăriei pentru a propune alte întrebări pentru dezbatere. Consiliul Local al Tinerilor Timişoara este o structură apolitică coordonată de către Institutul Intercultural Timişoara şi sprijinită de Primăria Municipiului Timişoara şi Casa de Cultură a Studenţilor în cadrul proiectului naţional PAL-TIN – Asociaţia Master Forum. CLTTm este un organism legitim să reprezinte tinerii, fiind format din consilieri reprezentanți ai liceelor din Timişoara şi voluntari.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns