Emil Boc nu crede nimic din ce spune Guvernul Ponta, care a facut promisiuni pe care nu le respecta

Preşedintele PDL, fostul premier Emil Boc, a declarat marţi că Executivul condus de Victor Ponta nu face altceva decât să beneficieze de măsurile de stabilitate economică ale guvernării precedente, afirmând că până în prezent nu a făcut nimic din ceea ce a promis când USL se afla în Opoziţie.

Eu pot observa un singur lucru: acest guvern nu face altceva decât să beneficieze de măsurile de stabilitate economică pe care noi le-am luat şi să spună că din 2013 face ceva. Astfel încât eu nu cred nimic din ce spune pentru că, până acum, tot ceea ce le-au promis oamenilor când erau în Opoziţie nu au făcut nimic. Amintiţi-vă cât de mult susţineau: scăderea TVA-ului, TVA redus la alimente, mărirea salariului minim, eliminarea contribuţiilor sociale sau diminuarea acestora. Toate aceste lucruri le-au spus, în mod demagogic, şi acum nu le fac. Deci, de ce i-aş crede că în 2013 vor face alte lucruri decât ceea ce au făcut până în momentul de faţă?, a declarat Boc, întrebat despre posibilitatea introducerii unei taxe de solidaritate de 16%, aplicată veniturilor bugetare şi pensiilor de peste 4.500 de lei pe lună, anunţate de Ponta.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns