Politehnica Municipal a făcut primele două transferuri ale verii, interul stânga Marian Vasile şi interul dreapta Andrei Grasu. De asemenea, noul preşedinte va fi Ioan Silviu Doboşi, în locul lui Viorel Şerban.
Alb-violeţii s-au întărit pe linia de 9 metri cu Marian Vasile, inter stânga, care a semnat pe doi ani şi va concura pe post cu Gorjan Spahic, care va reveni sezonul viitor după accidentarea din toamna precedentă. De asemenea, Andrei Grasu, inter dreapta a revenit la Timişoara după câteva sezoane la Cluj. Grasu a semnat un contract pe un an. La capitolul plecări se numără Mirko Lalic, care nu a prins multe evoluţii după ce a venit la Poli în iarnă, portarul Cristian Tcaciuc, centrul Alexandru Ursu şi Călin Hagiu, care s-a întors la HCM constanţa, de unde era împrumutat. De asemenea, au semnat prelungiri de contracte fraţii Marius şi Sabin Ignat, Adrian Cristescu, Dragan Mrakic şi Silviu Băiceanu. Când se va întoarce de la naţională, va semna şi Cristian Fenici prelungirea. Şi în conducerea echipei au avut loc câteva schimbări. Viorel Şerban a fost numit preşedinte de onoare al clubului după ce a devenit rector al Universităţii politehnica. Noul preşedinte este Ioan Doboşi. Echipa are trei vicepreşedinţi, Ioan Covăşânţan, Ivan Bogdanov şi Mihai Rusu. Echipa va fi antrenată de Nedeljko Vuckovic, iar noul secund este Dan Dumitru, după plecarea lui Uwe Bittenbinder la o echipă de juniori din Elveţia. Sezonul viitor, echipa are drept obiectiv calificarea în cupele europene. Sunt jucători în care ne punem speranţe că ne vor ajuta la încadrarea în obiectiv pentru viitorul an competiţional – calificarea în cupele europene, a declarat noul preşedinte Ioan Doboşi. Singurul jucător cu probleme medicale este Ioan Stan, care se recuperează după operaţia la ligamentele încrucişate. El va merge în cantonamente alături de echipă, dar va avea un program separat.

Fii primul care comentează