Aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen va fi o prioritate pentru presedintia cipriota a UE

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi o prioritate-cheie pentru preşedinţia cipriotă a UE care începe la 1 iulie, se afirmă într-un comunicat de presă al Ministerului bulgar de Interne.

Ministrul bulgar de resort, Ţvetan Ţvetanov, s-a întâlnit joi la Luxemburg cu omologii săi din România şi Cipru. Cei trei au discutat despre măsuri specifice ce ar putea contribui la aderarea celor două ţări în luna septembrie. Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost amânată din cauza opoziţiei Olandei. Bucureştiul şi Sofia speră să obţină unda verde pentru aderare după alegerile generale din Olanda, din septembrie. Haga susţine că ar putea să-şi revizuiască poziţia în cazul în care rapoartele pe justiţie pentru România şi Bulgaria care urmează să fie prezentate de Comisia Europeană în iulie sunt pozitive.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns