Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură organizează săptămâna viitoare, în perioada 18-20 iunie manifestările expoziţionale „Energia Viitorului”, ediţia a VI-a, şi „Oraşul de mâine”, ediţia I, ambele la Centrul Regional de Afaceri.
Evenimentul va fi cel mai complex din domeniul energiilor şi al dezvoltării durabile a conurbaţiei din Timişoara. În primele două zile, 18-19 iunie în Sala Europa va avea loc conferinţa „Zilele Energiei 2012”, eveniment recunoscut la nivel european, organizat pentru a doua oară de Primăria Municipiului Timişoara şi care este inclus într-un amplu proiect european, „Conurbant”. La acest eveniment sunt invitate autorităţile publice locale şi judeţene, autorităţile administraţiei centrale şi regionale pentru protecţia mediului, cadre universitare, specialişti din domeniul energiilor regenerabile, invitaţi din oraşele înfrăţite cu municipiul Timişoara (Karlsruhe, Moulhouse, Graz şi Szeged), reprezentanţi ai oraşelor Padova, Vicenza şi ai companiei Sogesca, asociaţii de afaceri, organizaţii non-guvernamentale, instituţii de specialitate, agenţi economici şi reprezentanţi ai mass-media. Deoarece „Energia Viitorului” a fost integrată în proiectul transfrontalier „Parteneriate între furnizorii de tehnologii, produse şi servicii care protejează mediul”, firmele din România vor avea posibilitatea să intre în contact cu firmele din Ungaria. La fel, cei interesaţi vor putea lua contact cu firmele transfrontaliere care doresc să îşi extindă activitatea în ţara noastră prin „Parteneriate internaţionale – întâlniri bilaterale prestabilite”. Un loc deosebit de important în cadrul expoziţiei îl ocupă “Salonul Clusterelor – Proiecte Integrative în Energii Regenerabile”, unde CCIA Timiş şi Clusterul de Energii regenerabile ROSENC România îşi propun să prezinte produsele integrate ale clusterelor româneşti şi nu numai.

Fii primul care comentează