Premierul Victor Ponta participa la Bruxelles, la intalnirea „Prietenii coeziunii”

Premierul Victor Ponta va participa astăzi, la Bruxelles, la o întâlnire la nivel înalt a grupului „Prietenii coeziunii”, din care fac parte state ce beneficiază de fonduri comunitare destinate reducerii discrepanţelor de dezvoltare în interiorul Uniunii Europene.

Aceasta este ultima reuniune a „Prietenilor coeziunii”, în cadrul căreia statele trebuie să-şi fixeze o poziţie comună cu privire la alocările din următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, pentru perioada 2014-2020, precizează luni Biroul de presă al Executivului.

Delegaţiile statelor participante vor fi primite la Parlamentul European de primul-ministru al Poloniei, Donald Tusk, cel al Portugaliei, Pedro Passos Coelho, şi de şeful Legislativului comunitar, Martin Schulz.

Participanţii se vor reuni într-o sesiune plenară, la finalul căreia premierul Victor Ponta va susţine o conferinţa de presă pentru jurnaliştii români.

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, un memorandum prin care a actualizat poziţia României cu privire la următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, aferent perioadei 2014 – 2020.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a subliniat la acea dată că principalul obiectiv al ţării noastre este obţinerea unei poziţii bugetare mai favorabile şi că România nu este de acord ca rata de absorbţie a fondurilor europene să fie corelată cu viitoarele alocări pentru politica de coeziune.

Ultima reuniune a ‘Prietenilor coeziunii’ – Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania – a avut loc la Bratislava, la 5 octombrie, iar la discuţii au participat inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Parlamentul European, Martin Schulz.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns