Misiunea rugbyştilor timişoreni din sferturile de finală a fost una simplă. RCM a câştigat cu CSM Bucureşti la scorul de 36-15 în meciul disputat pe terenul Nova din Braşov. Săptămâna viitoare se va juca semifinala, tot pe teren neutru, cu adversarul care va fi aflat luni.
Căpăţână a deschis scorul în minutul 5 cu un eseu, transformat de Gabriel Conache. Bucureştenii au făcut 7-3 după o lovitură liberă executată de Voicu în minutul 10. Cinci minute mai târziu, Moala a culcat balonul oval în terenul celor de la CSM, iar după transformare scorul devenea 14-3. În minutul 30, CSM a rămas în inferioritate numerică după ce Petreanu a primit cartonaş roşu. În aceste condiţii, până la finalul reprizei, timişorenii au mai bifat două eseuri, marca Ţăruş şi Moala, pentru 26-3 la pauză. În repriza secundă, galben-albaştri au mai culcat balonul în terenul de ţintă advers prin Mateaki Kafatolu şi Paula Kinikinilau, graţie cărora scorul ajungea la 36-3. Pe final, echipa din Capitală a reuşit două eseuri prin Gornoavă, cu două transformări ale lui Voicu. Scorul final a fost 36-15, iar RCM e foarte aproape de finala de la Baia Mare, de care o mai desparte un singur pas.

Fii primul care comentează