Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au intrat, luni dimineaţă, în grevă spontană de trei ore, protestând împotriva anunţului potrivit căruia sediul regional al instituţiei ar urma să fie la Deva.
„Vom protesta zilnic, între orele 8:00 şi 11:00, timp de trei zile. Dacă nici după acest semnal pe care-l transmitem Guvernului nu se va reveni asupra deciziei, vom vedea ce alte forme va îmbrăca protestul nostru”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, liderul sindicatului FinTim Sed Lex Timiş, Adrian Găvruţă.
În opinia acestuia, intenţia de stabilire a sediului Direcţiei Regionale Financiare la Deva este nelegală, nejustificată şi inoportună.
Şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu a dezaprobat ideea mutării sediului Direcţiei Regionale Financiare la Deva: „Timişoara şi judeţul Timiş ocupă poziţia numărul 1 şi la nivel naţional, între toate municipiile şi oraşele altele decât capitala, respectiv între toate judeţele, în această privinţă, iar numărul contributorilor din judeţul Timiş reprezintă aproape jumătate din totalul contribuabililor din regiune (46,44%), în timp ce numărul contribuabililor din celelalte judeţe reprezintă 22,71% în cazul judeţului Arad, 17,59% în cazul judeţului Hunedoara şi 13,26% în cazul judeţului Caraş-Severin”, a afirmat Nicolae Robu.
„După orice criteriu raţional s-ar lua decizia, Timişoara nu poate fi devansată de niciun municipiu din regiune, cu tot respectul pentru toate municipiile regiunii, ca, de altfel, şi pentru celelalte localităţi. (…). Îmi exprim speranţa că Guvernul USL al României, care a făcut atât de multe lucruri bune pentru ţară şi pentru Timişoara în această scurtă perioadă de când guvernează, nu va greşi nici de această dată şi va stabili drept sediu al viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest municipiul Timişoara”, a mai subliniat primarul Timişoarei.


Fii primul care comentează