Plafonul garanţiilor care pot fi emise în cadrul programului „Prima Casă” va fi suplimentat cu un miliard de lei, dintre care 300 de milioane de lei vor fi destinaţi achiziţiei locuinţelor construite de ANL, conform unei hotărâri adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.
“Actul normativ introduce dispoziţii, la nivelul normelor metodologice, care să permită gestionarea eficientă a plafoanelor de garantare reutilizate în cadrul programului „Prima Casă”. Pentru anul 2013 se suplimentează plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1, alin. (3), din OUG nr. 60/2009, cu 1 miliard RON, din care 300 milioane RON sunt destinate pentru achiziţia locuinţelor construite de ANL, în scopul valorificării stocului de locuinţe existent, iar garanţiile se vor acorda şi se vor plăti numai în monedă naţională”, se specifică în comunicault transmis de Biroul de presă al Guvernului.
Hotărârea modifică şi completează Anexele nr. 1 şi nr. 2 ale HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima Casă”.
„Plafonul de garanţie a fost crescut cu două miliarde de lei, pentru a stimula şi a putea ajuta anumite programe naţionale, programul ‘Prima Casă’. Mai sunt şi alte programe în care avem o creştere, repet, a plafonului de garanţii”, a precizat premierul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Declaraţia a fost făcută după întâlnirea premierului cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. La întâlnire au participat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, şi ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovic


Fii primul care comentează