Ateliere de creaţie, jocuri, muzică, dans, zumba, karaoke şi tombolă cu premii surpriză, între orele 13.00- 20.00 ; Acces gratuit, Iulius Mall Timişoara (Str. Demetriade nr. 1, zona demisol)
FRANCOFONIA înseamnă schimburi şi intersectări culturale, împărtăşirea şi descoperirea valorile culturale, științifice, economice, înseamnă viaţă comună, libertate,solidaritate, toleranţă într-o lume pluralistă şi deschisă. Francofonia are, de asemenea, imaginea pe care i-o atribuim noi: aceea a dinamismului, a acţiunii şi a diversităţii.
În fiecare an, în 20 martie, limba franceză este sărbătorită pe toate cele cinci continente. De ce 20 martie? Pentru ca la această dată, în anul 1970 s-a semnat la Niamey (Niger) tratatul prin care se înființa Agenția de cooperare culturală și tehnică (ACCT) devenită în prezent Organizația Internațională a Francofoniei (OIF http://www.francophonie.org/).
INSTITUTUL FRANCEZ DIN TIMIȘOARA vă invită la o călătorie povestită şi trăită în limba franceză. Indiferent de vârstă, haideţi să sărbătoriţi această zi alături de noi! Vă propunem ateliere de creaţie, jocuri, muzică, dans, zumba, karaoke şi tombolă cu premii surpriză.
Program:
13:00 – 20:00 JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI distractive pentru cei mici şi cei mari: bricolaj, cântece, atelier de teatru, poveşti, desen (Animatori: Anne GUILLERMOU, Aurelie BOULARD, SAMMY)
13:00 – 14:00 Muzică franţuzească
14:00 – 15:00 Proiecţii scurt metraje
14:00 – 16:00 Atelier pentru copii şi tineri cu beţisoare de îngheţată fabricate de firma Carpat Sticks (Animator: Aurèlie BOULARD)
16:00 – 16:30 Atelier „bébés lecteurs” – Învăţ franceza cu mami şi tati (2 – 4 ani) (Animator: Aurèlie BOULARD)
17:00 – 17:30 Atelier „bébés lecteurs” – Învăţ franceza cu mami şi tati (2 – 4 ani) (Animator: Aurèlie BOULARD)
17:00 – 17:30 Karaoke (Invitat DUO CALDERON)
17:00 – 19:00 Atelier de patiserie (Animator: Charlène)
17:30 – 20:00 (cu pauze) Atelier de CIRC / JONGLERII (Animator: Nicolas PEYROUX)
18:00 – 18:30 Demonstraţie de ZUMBA FITNESS (Club Zumba Fitness cu Claudiu GUŢU)
18:30 – 20:00 KARAOKE : muzică franţuzească şi românească
19:00 – 19:30 Atelier „bébés lecteurs” – Învăţ franceza cu mami şi tati (2 – 4 ani)
20:00 – Tombola
O întâlnire francofonă de neratat! În parteneriat cu Iulius Mall Timișoara


Fii primul care comentează