O delegaţie oficială formată din reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Timişoara şi ai Regiei Autonome de Transport Timişoara va participa, în perioada 7-10 iunie 2015, la Congresul Mondial şi la expoziţia Uniunii Internaţionale a Transportatorilor Publici.
R.A.T.T. este membru cu drepturi depline în cadrul Uniunii Române de Transport Public, iar primăria Municipiului Timişoara a devenit membru al Uniunii Internaţionale a Transportatorilor Publici în urma unei Hotărâri a Consiliului Local Timişoara.
Obiectivele delagaţiei care va participa la evenimentul organizat la Milano de către Uniunea Internaţională a Transportatorilor Publici sunt următoarele:
– noutăţi în ceea ce priveşte producerea mijloacelor de transport în comun de tip intermodal şi ecologic;
– vizionarea soluţiilor de realizare a infrastructurii de transport, respectiv tehnologii de ultimă oră pentru realizarea de linie cale şi logistici necesare pentru informarea călătorilor din staţii sau alte puncte;
– participarea la proiecte de finanţare a transportului public local în concordanţă cu bugetul european prevăzut pentru perioada 2015-2020;
– vizionarea de soluţii tehnologice cu privire la activităţile conexe ale transportului public şi ale celor legate de siguranţa şi confortul călătorilor în mijloacele de transport în comun.
Congresul Uniunii Internaţionale a Transportatorilor publici are loc o dată la doi ani şi este organizat în locaţii unde transportul public a cunoscut o dezvoltare importantă a sistemului inteligent de tranport.


Fii primul care comentează