La data de 8 iulie consulul general al României la Gyula, E.S. Florin Vasiloni a participat la aniversarea a 10 ani de slujire arhierească a Preasfințitului Siluan Mănuilă, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), care a fost hirotonit și instalat ca episcop al românilor ortodocși din Ungaria, în data de 8 iulie 2007.
Aniversarea a început în Catedrala istorică ”Sânnicoară” din Gyula, cu săvârşirea Liturghiei arhiereşti de către Preasfințitul episcop Siluan, împreună cu Preasfințitul Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei, precum și cu majoritatea clericilor EORU. Câteva dintre realizările mai importante din această perioadă, au fost prezentate de preotul Origen Sabău, consilierul cultural al EORU, care a vorbit despre rolul bisericii în viața comunității românești din Ungaria, despre realizările legate de restaurările de biserici (Catedrala Episcopală din Gyula, Capela și Așezământul Monahal din Budapesta, bisericile din Gyula Mică, Apateu, Micherechi, Chitighaz, Otlaca Pustă, Săcal, Jaca, Crâstor, etc.) sau de ridicarea unor edificii bisericești noi (Expoziția Muzeală Permanentă de la Gyula, Altarul de vară din lemn și ansamblul de la Catedrala din Gyula, Paraclisul de la Otlaca Pustă etc.
La eveniment au luat parte E. S. Marius Gabriel Lazurcă, ambasadorul României la Budapesta, Gyorgy Simonka, deputat în Parlamentul de la Budapesta, Margareta Tat, primarul localităţii Micherechi, Elvira Ardelean, primarul localității Otlaca Pustă, Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula și alte cadre didactice de aici, Mihai Cerhati, președintele Autoguvernării Românești din Gyula, Eva Iova Șimon, redactor – şef al săptămânalului „Foaia Românească” din Gyula, Delia Kovacs, redactor- şef al publicației „Cronica”, Ana Netea Benye, directorul şcolii generale din Micherechi etc.
Duminică, 9 iulie, consulul general al României la Gyula, E.S. Florin Vasiloni a participat la ceremonia de sfinţire a unui paraclis românesc (capelă) ce va funcționa de acum înainte într-un spațiu pus la dispoziție de Hotelul „Forrás” din Szeged.
Paraclisul a fost amenajat la propunerea și din inițiativa conducerii hotelului „Forrás”, în urma inițiativei Preasfințitului episcop Siluan și a protopopului Aurel Becan. Astfel, s-au stabilit condițiile în care poate fi amenajat acest paraclis, care va deservi în primul rând nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși români ce trăiesc în Szeged, dar va putea fi cercetat și de turiștii din acest hotel, care sunt în marea lor majoritate români și sârbi.
Parohia ortodoxă română din Szeged a luat fiinţă la iniţiativa preotului Aurel Becan încă în anul 1996. Timp de două decenii slujbele în limba română au fost oficiate în biserica ortodoxă sârbă, dar de acum înainte toate serviciile religioase se vor săvârşi în noul paraclis românesc.
La ceremonia religioasă au participat printre alţii Gheorghe Petrușan, președintele Autoguvernării Românești Județene din județul Csongrad, Ștefan Crâsta, redactor la emisiunea de televiziune în limba română „Ecranul nostru”, Gheorghe Popa, vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti din Cenadul Unguresc.
La Chitighaz (Ketegyhaza), localitate din jud. Bekes, Ungaria, unde trăieşte o importantă comunitate românească, a avut loc cea de-a XIII- ediţie a „Festivalului Pogăciţelor”, în zilele 10-11 august 2019. La această manifestare a participat şi consulul […]
La data de 09 septembrie 2017 consulul general al României la Gyula, E.S. Florin Trandafir Vasiloni, a participat a ampla manifestare prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea ansamblului de dans […]
Luna aceasta se împlinesc 40 de ani de la constituirea grupului de scriitori de expresie germană din Banat, Aktionsgruppe Banat (Grupul de acţiune Banat). Evenimentul va fi marcat în perioada 26-28 aprilie printr-o Sesiune internaţională, […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează