În data de data de 5 noiembrie 2017, consulul general al României la Gyula, E.S. Florin Trandafir Vasiloni, a participat la sărbătorirea cu anticipație a hramului Bisericii Ortodoxe Române din Chitighaz (Ketegyhaza), Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Cu acest prilej, în locașul de cult a fost săvârșită, potrivit tradiției, Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un sobor de preoți și diaconi, printre care pr. Florin Olteanu, parohul Chitighazului și protopop de Gyula.
Răspunsurile la strană au fost date de către Corul Parohiei Curtici, aflat sub conducerea prof. Adrian Bughi, care este şi dirijorul corului „Pro Musica” din Gyula. La ceremonia religioasă, au asistat alături de credincioșii români chitighăzeni și numeroși oaspeți, din Ungaria, de la Gyula, Otlaca Pustă, Bătania sau Micherechi, dar și din România, de la Arad, Vladimirescu sau Curtici, sărbătoarea hramului din acest an fiind și un prilej pentru credincioși de a se aduna împreună și a întări legăturile românești peste graniță.
Sub genericul „Satul meu, Chitighaz”, a avut loc o întâlnire de socializare, pentru toți participanții la această sărbătoare. Au fost prezente, de asemenea și mai multe oficialități, între care Daniel Banu, consulul general al României la Szeged, Gyorgy Simonka, parlamentar ungar, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Maria Kalcsó, primarul Chitighazului, Alexandru Fina, vicepreşedintele AŢRU şi președintele Autoguvernării Românești Locale din Chitighaz.
Toți cei participanți la slujbă au fost invitați apoi și la o masă comună, la cantina școlii din localitate. Corul din Curtici a prezentat, cu acest prilej și un concert de muzică laică şi bisericească.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură organizează alături de Camera de Comerț și Industrie a Județului Csongrad organizează în perioada 28-29 martie conferinţa „Oportunităţi de clusterizare în regiunea transfrontalieră Ungaria-România”. Evenimentul face parte din proiectul […]
În ultimele 24 de ore poliţiştii de frontieră timişeni au prins două grupuri de migranţi, formate din şase persoane. Unul din grupuri a încercat să intre ilegal din Serbia în România, prin zona frontierei verzi, […]
Poliţiştii de frontieră din Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau mare au reţinut patru imigranţi care au încercat să treacă în mod ilegal din România în Ungaria. Cei patru au fost reţinuţi la frontiera verde, ascunşi […]
Fii primul care comentează
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Fii primul care comentează