Mărţişorul – simbol religios al strămoșilor noștri
De mii și mii de ani, poporul român păstrează cu sfințenie simbolul mărțișorului cu care întâmpină sosirea primăverii. Dar puțini știu că, strămoșii noștri l-au făurit și ni l-au transmis peste veacuri nu pentru că noi, urmașii, nu am ști când vine primăvara, ci pentru că în el sunt încifrate evenimente epocale, care le-au marcat istoria, evenimente ce nu trebuiau uitate.
Despre vechimea lui nu se poate spune o dată sigură, dar el vine dintr-o perioadă când strămoșii noștri, chiar dacă nu ne vine azi a crede, au construit o societate materială și spirituală foarte avansată, știind faptul că numai o astfel de societate este capabilă să creeze simboluri. Trebuie să restabilim niște adevăruri: mărțișorul nu a fost creat de romani și nu l-am preluat de la ei, el nu este dedicat zeului Marte, zeul războiului, nu a fost folosit de legionari, când plecau în expediții militare, nu are simbolurile zeului războinic, armele. În vremea îndepărtată, când strămoșii noștri au codificat evenimentele de care ne vorbește mărțișorul și care le-au influențat istoria, ei erau preocupați de bunăstarea lor, de agricultură, științe, își dezvoltau spiritul artistic, viața lor de înaltă spiritualitate nu cunoștea războiul.
Mărțișorul, de fapt ne spune despre nașterea gemenilor divini, Apollo și Artemis, din mamă pământeancă, Leta/Latona/Lete și Zeus. Ea locuia la gurile Dunării în Insula Albă, numită în vechime Leuké/Peuké, Insula Șerpilor de azi, acolo erau înțelepții, numiți șerpi în antichitate. Aici strămoșii noștri au construit un mare templu alb închinat lui Apollo.
Cei doi zei au fost iubiți de strămoșii noștri nu numai că erau din sângele lor, dar mai ales, pentru că ei au fost zeii civilizatori, care le-au oferit cele mai bogate și importante cunoștințe din domeniul medicinii, agriculturii, naturii și cosmosului. Apollo le-a dat cele dintâi legi după care să-și construiască viața și societatea, legi ce se învățau ca pe o poezie și erau transmise pe cale orală din generații în generații. Acestea sunt Legile Belagines, cunoscute sub numele de Lex antiquas valahorum/Legile antice ale valahilor, până în sec. al XVI- lea aproape, sau după locul unde s-au descoperit se mai știu ca: Biblia lui Ulfilla, Codex Argentus, Omiliile Ostrogoților, Papirusul de la Arezzovo. Au fost primele legi pe care le-a avut omenirea și numai respectând aceste legi, strămoșii noștri au putut construi o societate materială și spirituală foarte avansată, au putut străbate secole și milenii, fără să se piardă ca neam, așa cum s-a întâmplat cu alte triburi și popoare.
Mărțișorul este confecționat din două fire, unul alb, altul roșu, ele sunt cele două culori venerate în antichitate, din ele prin răsucire se obține șnurul. El arată îngemănarea sufletească a celor doi frați gemeni, arată semnul șarpelui, faptul că ei erau înțelepți și este și semnul caduceului, simbolul medicinii, aparținând lui Apollo. La un capăt al șnurului se lega un cerc roșu din fire, simbol al lui Artemis „cea roșcată”, personificare a Lunei, la celălalt, un cerc alb, simbol al lui Apollo „cel alb”, reprezentând Soarele. Cercul cu raze sau fără raze, semnul sinuos al șarpelui sunt simboluri folosite de strămoșii noștri pe toate lucrările lor: pe ii, porți, cerdace, ștergare, cusături, străchini și linguri de lemn.
Elementele simbolistice ale mărțișorului se găsesc și pe stema țărilor române (soarele, luna, crucea cu patru brațe egale, acera), toate vorbesc de credințele religioase ale strămoșilor noștri și de filozofia lor de viață, de cultul solar apollinic-zalmoxian. Mărțișorul însemna trecerea la o nouă treaptă a spiritualității, primenirea sufletului prin practicarea virtuților, un jurământ că legile date vor fi respectate.
Având la început aceeași limbă, tradiții și obiceiuri, unii au mai păstrat anumite elemente ale mărțișorului: albanezii, vechii iliri, păstrează din mărțișor doar șnurul, de 1 Martie, fetele și-l pun la gât. La fel în Macedonia și în Bulgaria, unde șnurul este numit „Martenița”.
Sylvia Hârceagă
