Compania A.E.M. S.A., deținătoarea Fabricii de contoare de curent electric și gaze naturale din Timișoara, cea mai mare cu acest profil din țară, intrată în insolvență, în urmă cu aproape un an, a fost executată silit de Exim Banca Românească, pentru neplata ratelor la creditul contractat în 2017.
Ca atare, pachetul de 97,98 la sută din capitalul companiei a fost scos la licitație pentru suma de 1,85 milioane de lei, prima ședință de licitație urmând a se desfășura într-o zi din cursul lunii următoare.
De asemenea, va fi scoasă la licitație și Baza sportivă a acestei unități, compusă din teren intravilan în suprafață de 1,3 hectare, clădiri administrative și sportive, terenuri de minifotbal și tenis.
Prețul de pornire al licitației, în acest caz, va fi în jur de 2,15 milioane euro.
O impresionantă delegaţie de ambasadori din ţările membre ale Uniunii Europene, în număr de 18, după cum a declarat prefectul Mircea Băcală, va sosi la Timişoara în cursul zilei de 10 martie. Însoţită de ministrul […]
Şi anul acesta, în vară vor avea loc Turneul final al Campionatului naţional la Minifotbal, precum şi Cupa României la acelaşi sport. Cupa se va desfăşura în perioada 28 iunie-1 iulie la Iaşi, competiţia fiind […]
Membrii fanfarei Timişoara Big-Band vor încânta publicul lunar în perioada Mai-Septembrie 2011. Aceste evenimente se vor organiza datorită colaborării dintre Primăria Municipiului Timişoara şi Fanfara Timişoara Big-Band şi constă în organizarea unei serii de concerte […]