Alexandru Odobescu s-a născut la 23 iunie 1834 în Bucureşti. A fost al doilea fiu al generalului Ioan Odobescu, care s-a împotrivit mişcării revoluţionare din 1848. Are parte de educaţie aleasă, în Franţa, la Paris. Tot acolo înfiinţează în 1851 Junimea Românească, fiind alături de alţi români exilaţi precum: Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti, I. Voinescu II, Gheorghe Magheru. A fost implicat în viaţa politică română, şi a ocupat funcţii diverse, precum ministru al monumentelor (1863-1864), și profesor de arheologie la Universitatea din București.
Alexandru Odobescu este cunoscutul autor al unor nuvele istorice (“Mihnea Vodă cel Rău”, “Doamna Chiajna”, 1860) și volume de eseuri (“Câteva ore la Snagov”, 1909; “Pseudokynegeticos”, 1874). De asemenea, este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (“Istoria arheologiei”, 1877) şi a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa.
A publicat studii de folclor despre cântecele Europei, de istorie literară, fiind un iubitor de patrie. Ce l-a distrus a fost ca pe toţi marii oameni, femeile… Pe la vârsta de 60 de ani, căsătorit fiind, şi cu o fată, întâlneste „la femme fatale”, şi se îndrăgosteşte în mod disperat de o femeie cu 30 de ani mai tânără care avea deja doi soţi la activ… Soţia, Saşa se arată îngăduitoare faţă de “sindromul Lolita” ce l-a lovit pe soţul ei şi îi propune tinerei profesoare de geografie să se căsătorească cu Odobescu. Aceasta însă a refuzat. Odobescu recurge la sinucidere în 10 noiembrie 1895, ajuns la disperare din cauza bolii şi probabil afectat în orgoliu de respingerea tinerei. Un gest pe care nu îl vom comenta… Păcat de atâta ştiinţă. De reţinut este că Alexandru Odobescu a fost cunoscut ca scriitor, istoric, academician, arheolog. (Surse: https://culturainiasi.ro/; https://historia.ro/sectiune/portret/)
