Echipa de baschet SCM Politehnica Timișoara va întâlni mâine, 10 ianuarie, rivala SCMU Craiova, în cadrul celei de-a 16-a etape (prima din retur) a Ligii Naționale. Cel de-al doilea meci din acest an al alb-violeților antrenați de Dragan Petricevici se va desfășura de la orele 19,00, pe teren propriu, fiind găzduit de Sala „Constantin Jude”.
Lazar Laszlo, căpitanul SCM Politehnica Timișoara, apreciază: „Sezonul acesta nu există adversari ușori. Toate meciurile sunt dificile și importante. E un campionat foarte strâns, mai ales între locurile 4 și 13. Oricine poate bate pe oricine. Trebuie să tratăm foarte serios meciul cu Craiova, să ne luăm revanșa pentru înfrângerea din tur și să confirmăm forma bună în care ne aflăm.”
În prima etapă a sezonului în curs, ce a avut loc pe 1 octombrie anul trecut, pe terenul craiovenilor (Arena Polivalenta) antrenați de Tudor Costescu, aceștia i-au învins pe timișoreni, scor 91 – 78. Dacă vor învinge mâine, alb-violeții vor obține a șasea victorie consecutivă pe teren propriu.
