Contribuabilii persoane fizice și juridice din Timișoara vor putea achita iar impozitul pe clădiri, terenuri și asupra mijloacelor de transport începând de luni, 19 ianuarie. Plata se va putea face atât online, cât și fizic, la casieriile Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara (DFMT), din Str. A. Demetriade nr. 1 (de luni până joi, între 8,30 și 16,00; vineri, 8,30 – 14,00), cât și la oficiile poștale din municipiu sau la stațiile SelfPay.
Municipalitatea recomandă timișorenilor să plătească online, pentru a evita drumurile și cozile. În acest scop, ei pot folosi Portalul Unic, cât și platformele DFMT/ ghiseul.ro. Mai poate fi utilizată rețeaua de Stații de Plată SelfPay, ce cuprinde 200 de terminale ce eliberează automat dovada plății în format tipărit și sunt amplasate în diverse zone ale municipiului de pe Bega. Trei din acestea se găsesc în locații cheie din oraș: la Primăria Municipiului Timișoara, Bd. C. D. Loga nr. 1, la DFMT, în incinta Iulius Mall, la Direcția de Evidență a Persoanelor, Str. M. Eminescu nr. 15.
În anul în curs, Primăria Municipiului Timișoara acordă scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice, cât și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale. Totodată, acordă o bonificație de 10%, pentru plata integrală anticipată a taxelor și impozitelor locale, efectuată până la data de 31 martie 2026.
Anul trecut, aproximativ 200.000 de persoane fizice și juridice și-au achitat impozitele locale, din care aproximativ 80.000 au folosit serviciile de plată on-line.
