Ce poate fi mai potrivit pentru a intra în atmosfera sărbătorească de Mica Unire decât participarea la concertul „Eroica”, susținut în ajunul acesteia de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara?
Dirijorul italian Giuseppe Mengoli, laureat în 2023 al Premiului Mahler, și violonistul gălățean Florin Iliescu îi vor conduce poimâine, 23 ianuarie, de la orele 19,00, pe melomanii timișoreni printre acordurile compuse de Arvo Pärt („Fratres”), H. Wieniawski (Concertul pentru vioară și orchestră nr. 2) și L. van Beethoven (Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55 „Eroica”).
Programul desfășurat la Sala „Capitol”, din Bd C. D. Loga nr 2, va alterna „momentele de introspecție, intensitate și emoție puternică, oferind publicului o experiență muzicală memorabilă, plină de expresivitate și dramatism”. Va fi „o seară dedicată reflecției și curajului în muzică, cu lucrări ce combină subtilitatea contemporană a lui Arvo Pärt, virtuozitatea solistică a lui H. Wieniawski și forța monumentală a Simfoniei «Eroica» de L. van Beethoven”, promit organizatorii concertului-eveniment.
